Săptămâna trecută mi-am pus aceeași întrebare referitor la Maria, mama lui Isus. Azi vizitez fântâna lui Iacov lângă Sihar din Samaria și urmăresc conversația dintre Isus și femeia samariteancă. Pentru cititorii Bibliei, această poveste din Evanghelia lui Ioan 4 este bine cunoscută, și la fel ca restul Evangheliei, există atât de multe straturi de adevăruri, atât de evidente și ascunse, care merită să fie vizitate din nou și din nou.
Într-un moment, se pare ca Ioan ridiculizează ignoranța femeii cu privire la ceea ce încerca să-i spună Isus. În clipa următoare, Ioan sugerează că femeia, de fapt, înțeles adevărurile spirituale care pentru oamenii de știință ca Nicodim păreau niște mistere inaccesibile. De asta iubesc Evanghelia lui și o consider drept o capodoperă.
Când Isus vorbește despre apa pe care el o poate oferi, femeia i-a răspuns: "Domnule, dă-mi şi mie această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici să scot!" Pentru mulți ani am crezut că ea nu înțelege despre ce vorbește Isus. Dar dacă ea chiar înțelegea?
Este clar că fântâna lui Iacov avea o semnificație religioasă. Poate era parte din setea ei religioasă care a făcut-o să vină spre această fântână specială? În contextul întregii conversații, cred că asta e la ce se referea ea.
Când femeia a întrebat mai târziu unde este locul bun pentru închinare, cred că Isus a știut că ea era pe cale să înțeleagă ce este închinarea, și a răspuns:
„Mana” pentru astăzi:

"Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când adevăraţii închinători I se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; căci astfel de închinători caută Tatăl."Deci, da, cred că femeia a influențat momentul lui Dumnezeu ACUM. Isus a spus: "vine ceasul" – care indică spre viitor; cu toate acestea, pentru că a fost descoperit pentru femeie, iar ea a crezut în aceasta ca un adevăr, Isus a continuat: "și acum a și venit".
Ioan 4:23
„Mana” pentru astăzi:
Încredere în ceea ce Dumnezeu mi-a arătat, influențează momentul Lui "ACUM"!-------------------------------------
Ingen kommentarer:
Legg inn en kommentar